Salvatorii patrupedi aduc speranță — și momente de bucurie — în mijlocul devastării din Venezuela

MAIQUETÍA (Venezuela), 7 iulie — Sisu își îndeplinește misiunile în dărâmăturile lăsate de cele două cutremure din Venezuela cu aceeași determinare și energie pe care o folosește pentru a-și urmări jucăria preferată, o minge portocalie și albastră.

Purtându-și hamul albastru, acest labrador maro neliniștit se aventurează în dărâmăturile clădirilor prăbușite în cutremurele din 24 iunie.

Ea caută supraviețuitori folosindu-și doar simțul olfactiv.

Munca câinilor precum Sisu, membră a echipei de salvare americane Florida Task Force 2, s-a dovedit crucială în găsirea de oameni în viață într-o cursă contra cronometru.

La unsprezece zile după ce unul dintre cele mai grave dezastre cauzate de cutremure din America Latină a ucis aproape 3.000 de oameni, echipele internaționale își încheie misiunile cu puține speranțe de a mai găsi oameni în viață.

Dar câinii au jucat un rol cheie.

Animalele sunt primele care acționează când echipele ajung într-o locație unde se crede că supraviețuitorii sunt îngropați sub dărâmături. Cutremurele gemene au doborât zeci de complexe rezidențiale, în special în zona costieră La Guaira.

„Munca lor se bazează pe detectarea prezenței umane” prin identificarea temperaturii, mirosului corporal și a dioxidului de carbon expirat de victime, a declarat pentru AFP Alexander Parada, tot din Florida Task Force 2, alături de Piper, o labrador care a salvat două persoane în Venezuela, în prima ei misiune.

„Ele fac o treabă pe care noi nu o putem face.”

Când un câine semnalează ceva, salvatorii trimit un al doilea animal pentru a confirma descoperirea, a spus Sylvia Arango, handler canin din 1998 care o gestionează pe Sisu.

De acolo, radarul sau camerele rafinează coordonatele locului unde ar putea fi victimele.

Cu ajutorul simțului olfactiv, câinii de căutare accelerează eforturile de salvare inspectând rapid zone mari, a spus Parada, ceea ce este crucial având în vedere că șansele de a găsi oameni în viață scad pe măsură ce fereastra inițială de 72 de ore trece.

„În siguranță” 

Sisu a fost unul dintre cei peste 120 de salvatori în patru labe dintr-o duzină de țări desfășurați pentru a accelera eforturile de salvare în mai multe comunități din La Guaira, zona cea mai afectată de puternicele cutremure cu magnitudinea de 7,2 și 7,5.

Unii, precum Tsunami, un border collie local cu un ochi albastru și unul căprui, i-au emoționat pe venezueleni cu povești de depășire a adversității: în cazul lui Tsunami, de la a fi un animal salvat din abuz la a salva viețile altora.

La fel ca însoțitorii lor umani, au lucrat în schimburi de 12 ore în misiuni periculoase.

Animalele au operat la temperaturile ridicate din La Guaira, expunându-se la deshidratare și abraziuni ale blănii, ceva vizibil pe gâtul lui Sisu.

De asemenea, și-au croit drum prin dărâmături, chiar și prin tuneluri înguste formate în îngrămădirea de ziduri, coloane și grinzi rupte, căutând supraviețuitori.

Operațiunile au provocat unora dintre ei răni și fracturi.

Dar riscul face parte din slujbă.

„În momentul în care pășim pe acele grmezi de dărâmături, nu există nicio garanție că vom fi în siguranță”, a spus Arango. „Trebuie să avem încredere în pregătirea noastră.”

Momente de afecțiune canină 

Dar ce calități trebuie să aibă un câine pentru a deveni salvator? Multă energie, dar și capacitatea de a se deplasa neînfricat în medii instabile.

Arango a spus că, în general, este vorba despre tărie de caracter și dorința de a investiga.

Deși câinii din această echipă americană sunt în mare parte Labradors, există și Border Collie, Golden Retriever, Ciobănesc Malinois belgian și Ciobănesc German.

Sâmbătă, la zece zile după cutremurele care au lăsat 2.954 de morți și mii de dispăruți, misiunile braziliene și spaniole au continuat să inspecteze zonele distruse alături de câinii lor.

Dar pentru Sisu și Piper, a venit timpul să-și strângă jucăriile și să se pregătească să meargă acasă.

La încheierea operațiunilor, Arango a subliniat că ceea ce a emoționat-o cel mai mult la prima misiune a lui Sisu a fost faptul că a văzut-o aducând bucurie într-o mare de tristețe.

„A fost o situație devastatoare”, a spus Arango.

„Când vine cineva a cărui inimă doare, îi putem face să zâmbească, iar copiii pot veni la câinii noștri și îi pot mângâia”, a spus ea.

„Este, de asemenea, acea oportunitate de a ne conecta cu alți oameni, de a încerca poate, pentru acel singur moment, să nu ne gândim la ceea ce se întâmplă în ororile care au loc, și poate doar să fim iubiți de un cățeluș fericit.” — AFP